Excursii cu obiective istorice

1.Circuitul: Țebea -Deva- Hunedoara - Țebea (120 km)

Acces: DA

Obiective:
Cetatea Deva - este situată, la marginea orașului Deva, chiar în vârful unui deal cu o formă conică, la o înălțime de 200m. Existența ei începe în anul 1269 și se termină în anul 1849, timp în care a luat parte la toate evenimentele istorice din Transilvania.

Drumul spre vârf ne conduce printre ziduri și pe sub portaluri până în curtea interioră a cetății. De aici se desfașoară înaintea ochilor o panoramă tulburătoare: Ochiul are ce vedea, imaginația poate să-și ia zborul! În parcul de la poalele cetății se află un foarte valoros muzeu cu secție de istorie veche, stiințele naturii și mineralogie. Muzeul este adăpostit de Castelul Bethlen, monument de arhitectura datând din sec. XVI.

Castelul Corvineștilor (Hunedoara), datează din sec. XIV, fiind construit pe ruinele unor fortificații romane. A avut mai multi stăpâni, dar faima și numele i-a dat-o, începând cu anul 1409, Iancu de Hunedoara, "cel mai viteaz soldat al timpurilor sale". Castelul este o construcție mareață, bine conservată, care îmbină goticul cu renașterea și barocul.

Durata vizitei: 2h

Obiective remarcabile: Sala Cavalerilor, Terasa Artileriei, Sala Armelor.

Intrarea: 20.000 lei/pers; 60.000 /grup


2. Circuitul: Țebea - Mesteacăn - Ribița - Crișan - Baia-de-Criș- Țebea (15km)

Acces: DA

Motto: "La Țebea istoria și eroii și-au găsit odihna. Odihna prin care, ostenită în drumul ei spre casă, mai trece, legănată de-un spate de taran, o coasă"

Țebea:
- Biserica cu tricolor singura biserică din Transilvania care avea zugrăvit pe boltă tricolorul românesc pe vremea dominației străine
- Gorunul lui Horea (conducătorul Răscoalei de la 1784);
- Mormântul lui A. Iancu (sufletul Revoluției de la 1848 din Transilvania)

Mesteacăn: Troița ridicată în memoria Răscoalei lui Horea din anul 1784 situată pe locul în care a fost biserica, arsă ulterior, unde țăranii au jurat să pornească spre Alba Iulia pentru a scăpa de iobăgie prin înrolarea în armată. Troița a fost ridicată în anul 1934 cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înăbușirea răscoalei lui Horea.

Ribița: biserica cu cea mai valoroasa frescă bizantină din Transilvania, datând din sec XIV.

Crișan: Casa memorială"Crișan" - locul natal al celui mai dârz dintre conducătorii Răscoalei lui Horea din anul 1784; Mânăstirea Crișan, construită după 1990, pe locul unei mânăstiri mai vechi.

Baia de Criș: fosta capitală a prefecturii românești - denumită "Țara Zarandului" între 1862-1868, unul din puținele drepturi obținute de românii din Ardeal după Revoluția din 1848.
Obiective:
- clădirea fostei Prefecturi a Zarandului; Bustul lui Avram Iancu - conducătorul Revoluției de la 1848 din Transilvania; Casa memorială A. Iancu - locul unde a murit A. Iancu (1872);
- Mânăstirea Franciscană din sec XV, cel mai impunător monument gotic din zonă cu o vechime de 500 de ani, declarat monument de arhitectură.

Revenind la Țebea în încheierea circuitului ne putem opri în locul numit " La Furci", loc marcat de trei troițe de piatra ridicate în amintirea răsculatilor din anul 1784, spânzurați aici ("ridicați în furci"). Cele trei troițe sunt și ele monumente de arhitectură.


3. Circuitul Țebea - Brad - Abrud - Roșia Montana - Câmpeni - Țebea (120km)

Acces: DA

Acest circuit pătrunde până în mijlocul M. Apuseni, până în inima "Țării Moților". Este un drum plin de frumusețe și de istorie, o adevărată împletire a naturii cu istoria.

Este un drum în care vei vedea și cu ce se îndeletnicesc locuitorii acestor meleaguri, căci vei întâlni holde cocoțate pe dealuri, case care pun în valoare frumusețea lemnului, dar vei descoperi și fața nevăzută a vieții acestora, aceea de "băieși", mineri din tată-n fiu, care scormonesc adâncul pământului după firavul filon cu pulbere de aur.

Circuitul începe din Țebea, trece prin Brad, de unde se înscrie la stânga pe DN74 și începe să urce, la început mai lin apoi din ce în ce mai accentuat până în Pasul Vulcan, unde din cauza serpentinelor "tari" lăsate în urmă și a peisajului impresionant se impune o primă oprire. Apoi drumul coboară și după 45 de km de la Țebea se ajunge la Abrud.

Din Abrud continuăm drumul în direcția Câmpeni, și după 5 km, în dreptul localității Gura Roșiei, întâlnim drumul ce urcă spre Roșia Montana. Localitatea este așezată pe malul Râului Roșia, la altitudinea de 800m. Este locul celor mai vechi exploatări de aur din Europa, atestate de istorici din anul 1000 (i.e.n.).

Pe vremea romanilor s-a numit ALBURNUS (munte împădurit din Imperiul Roman - Italia) Major, iar din aurul extras aici s-au dovedit a fi făcute atât podoabele faraonilor cât și cele ale regilor scandinavi. Intensitatea exploatării aurului pe raza localității o atestă existența în trecut a 300 de steampuri de sfărâmat minereul, a celor câtorva tăuri pentru alimentarea steampurilor și a numeroaselor guri de mină ce scormonesc adâncurile în toate direcțiile. Iar toate acestea nu sunt legende căci au fost descrise pe table cerate din vremea romanilor găsite în localitate, table care mai amintesc și de cultivarea viței de vie, dar și de dreptul roman.

De vizitat:
- Tăurile din marginea localității;
- Exponatele cu tehnică miniera din Muzeul local;
- Galeriile de mină din timpul romanilor;
- Vestigiile romane

Din Roșia-Montană revenim la șoseaua principală, DN74 și continuăm drumul pe aceasta până la Câmpeni, care este punctul terminus al circuitului. Orasul Câmpeni este așezat pe malul Arieșului, unul din cele mai importante râuri din M. Apuseni. De la Țebea și până la Câmpeni am parcurs 57km. Orașul Câmpeni a fost considerat din totdeauna capitala Țării Moților, fiind centrul adminsitrativ, economic și politic al ținutului. Este atestat din anul 1600 și asemenea multor localități din M.Apuseni a avut rolul lui în cele două evenimente istorice: răscoala lui Horea și Revoluția de la 1848.

În timpul răscoalei din 1784 aici a fost ultimul punct de rezistență al răsculaților, iar în timpul evenimentelor din 1848 Avram Iancu și-a avut cartierul general în Câmpeni.

De vizitat:
- Statuia ecvestră a lui A. Iancu;
- Clădirea în care a fost Cartierul General a lui A. Iancu;
- Clădirea în care a avut loc intâlnirea lui A. Iancu cu N. Balcescu.

După vizitarea Câmpeniului circuitul se încheie prin întoarcerea, pe acelaș drum, la Țebea. Acelaă drum și parcă, totuși, altul. Căci privești locurile, cu alți ochi și simți, parcă, cu altă inimă. Ai fost, pentru câteva clipe printre daci și romani, printre lăncierii lui Horea și tribunii lui Iancu. Îi lași în urmă, acolo în țara lor de aur și piatra, când drumul începe să coboare repezit Pasul Vulcanului.

Contact

14-Apr-2003